Sinteza saptamanii

Sinteza saptamanii ? Hehe, nope, teapa.
Saptamana a fost una atat de nasoala incat nici nu vreau sa mai ma gandesc. De ce sa ma plang cand pot sa trag concluzii si sa imbunatatesc minusurile ce m-au determinat sa fac micile gafe? Gandire pozitiva bitches!

However, initial vroiam sa fac o postare despre oamenii de nimic ce vor sa para CEVA (fiindca cineva nu o sa fie in viata lor). Insa, vreau sa fie ceva de suflet postarea asta. Da da, stiu.. clasic. Zic ca vreau sa fie caterinca si ranjete pe buze dar tot o dau in sentimentalisme. Cred defapt ca asta am devenit odata cu trecerea timpului. Vroiam sa fie un blog de caterinca, de entertainment respectiv sa fac lumea sa se simta bine, sa revina, sa radem impreuna iar eventual sa fac si un mic cerc blogosferic si uite-te la mine acum HAHA postez numai sentimente, reflectari, lectii de viata, lucruri ce nu atrag. Lucruri ce nu se vand, ce nu ar atrage orisicum. Asta e, soarta, asta sunt eu si locusorul asta virtual mi-e singurul refugiul. Trist ? Nu cred.
E o seara in care las degetele sa curga pe tastatura, nici nu vreau sa ma gandesc.

E vorba de dezamagiri, de regrete, de greseli, agonie..
NICIODATA nu mi-a placut sa ma plang cuiva, sa par vulnerabil. NICIODATA nu am spus cuiva pasurile mele, neplacerile, durerile mele. Ca atare, apogeul agoniei mele (ce ironie, apogeul agoniei) mai exact cand am avut in jur de 9-12 luni de zile atacuri de panica ZILNIC si cand nu dormeam mai mult de 3-4 ore pe zi din pricina faptului ca mi-era efectiv teama ca nu mai ma trezesc, de momentele astea Liviu nu a aflat decat in urma cu doua saptamani, cand eram toti sentimentali si luati in freza. Imi era rusine sa-i spun, mereu am fost protectiv cu el si am vrut sa-i fie bine, stiam ca avea sa sufere alaturi de mine. Am gresit ? Poate, insa stiu ca nu e nimeni indreptatit sa ma judece.

(Am zis toti pentru ca eram eu,Liviu si Cornel. Funny story about Cornel. De doua ori am intrat in perfuzii din cauza la iarba, prima oara am fost 8 tovarasi si a doua oara am fost pe putin 12 tovarasi. Ambele dati, a fost SINGURUL care a fost cu mine, care asteptata ca un caine loial sa stie ca stapanul este bine. Nu e minunat?)

Eram boboc atunci si-ti jur, puneam telefonul pe masa iar intr-un interval de 2h eram sunat de cel putin 5 persoane (cu care nu aveam neaparat tangente prea mari) care ma intrebau ce fac, daca ies p-afara, daca nu stiu ce... Atunci cand eram la pamant, NICIUNUL nu mi-a intins mana, nu le-a pasat de mine.
Aveam un coleg de clasa, baiat de bani gata. Omu avea probleme in familie, certuri, lucruri nasoale si toata lumea il ocolea fiindca era mai intepat defel. L-am luat nu de putine ori deoparte, am vorbit cu el, l-am ajutat cat am putut/cand am putut pana cand intr-o zi mi-a spus "frate, iti multumesc, daca nu erai tu, ma sinucideam" iar asta mi-a spus-o asa,  fara sa vorbim despre ceva, fara nimic.  Cu omu asta, m-am spart si prima si a-doua oara. Nu a ramas acolo atunci cand am avut nevoie.
Exemple ca el sunt o gramada frate, oameni de nimic.. pe care i-am ajutat, carora le-am fost alaturi..

NICIODATA nu voi uita cine am fost si cum am devenit persoana ce sunt acum. Nopti albe in care-mi plangeam de mila si tremuram de frica.. paranoia.. Clipe teribile, plangeam in cada frate si Il intrebam de ce-mi face asta.. imi ceream scuze ca am fost ateu si Il rugam sa nu uite ca niciodata nu am vrut raul cuiva.. Cioaca, era chinuitor.. Nu aveam pe nimeni caruia sa-i zic... Nimeni din familie nu stie nici pana acum de ce fac tratament.. si ce crezi ? am implinit un an HAHA.
M-am vindecat treptat frate.. nu concepeam sa ma sinucid, desi uneori ma gandeam ca ar fi mai bine asa.
E uimitor acum cand ma uit in urma.. Au trecut multe lucruri pe langa mine pe care nu le-am savurat pe deplin din pricina agoniei..
M-am vindecat singur, dar asta numai alaturi de El. Nu am avut niciodata nevoi frate, niciodata. Aveam nevoie de bani, FACEAM cioaca sau INCERCAM.Abea dupa ce incercam si nu reuseam, ceream la ai mei. Mereu mi-am dorit doar afectiune, sa stiu ca persoanele ce le am langa mine chiar vor fi langa mine atunci cand voi avea nevoie ! Nu e gay HAHA numai ca in afectiune-mi statea motivatia.
M-am motivat singur, mi-am fost auto-didact. Sunt mandru de mine si trist totodata, fiindca tare mult mi-as fi dorit sa fac pe cineva sa-mi spuna "sunt mandru de tine!".

A venit timpul sa fiu aici pentru mine. Prea mult timp am fost pentru altii crezand ca atunci cand va veni vremea vor fi si ei la randul lor langa mine.
A venit timpul sa ma ocup de viitorul meu, iar asta intr-un mod mai inteligent. Trebuie sa-mi definesc anumite lucruri, ce mi-ar place sa fac, unde ma vad peste 5 ani, cat de bogat o sa fiu (nu doar financiar, mai presus sufleteste), lucruri d-astea.
Inainte sa am incidentele ce m-au determinat sa am atacuri de panica, eram foarte increzator in mine, foarte sigur pe ce pot sa fac si influentele pe care le aveam. Atacurile de panica m-au determinat sa fiu umil, sa invat din greseli, sa ma caiesc si sa ma alatur lui Dumnezeu, sa pretuiesc adevaratele persoane ce merita atentia mea si sa le ocrotesc, sa fiu aproape de cine trebuie si multe altele (vreau sa subliniez ca din fiecare drama/greseala pe care o facem, este important sa inveti ceva). Insa atunci, mi-am promis ca "o sa fiu tatal lor atunci cand ma fac bine"; o sa invat sa fac toate lucrurile bine, o sa invat sa fiu mai aproape de El, o sa invat sa apreciez si urmez numai frumosul.

Am un atuu. Respectul oamenilor ce conteaza. Saptamana trecuta am iesit la bere, ne-am luat destul de bine in freza si dupa ce am platit nota eu m-am dus putin mai in fata de grup. In timp ce faceam asta, ii auzeam p-astia cum vorbeau de mine, insa nu am dat prea multa importanta, credeam ca povesteste grasu' ceva de la munte, gratar, in fine. Cand am ramas singur cu Liviu, l-am intrebat de curiozitate ce i-a mai zis cat am fost eu in fata, la care.. ceea ce initial era un compliment, s-a transformat intr-o marturisire de juma' de ora in timp ce mergeam spre casa. Mi-a spus multe lucruri frumoase, de cum ma privesc altii si cat respect au pentru mine si ce fel de om sunt. Insa, pf. Nimic nu o sa se compare vreodata cu ce mi-a zis dupa aceea.. Mi-a spus ca mereu a incercat sa fie ca mine, sa fie bun, sa aiba caracterul meu, mi-a spus ca a invatat multe lucruri de la mine si ca oricat de mult sustine el ca e superior celorlalti, niciodata nu mi-a fost superior mie. Ca niciodata nu a reusit sa fie ca mine.
Mi-a adus aminte de anumite momente in care a regretat ca nu mi-a urmat sfatul si mi-a multumit ca am fost mereu bun  cu el.Si multe alte lucruri.. HAHA. Imi placea ca pe masura ce vorbea imi dadea impresia ca sunt un frate "mai mare". Frumos sentiment.. Nu pot sa descriu in cuvinte cat de bine m-am simtit, cat de sublim a fost sentimentul ca toate lucrurile pe care le fac au totusi un rost. Nu o sa stie vreodata cat de mult au contat pentru mine vorbele lui. El, persoana mereu competitiva, mereu ambitioasa sa arate ca e mai bun si cel mai bun prieten al meu. Nimeni nu ar fi putut sa le spuna "altfel", nimeni nu ar fi putut sa ma miste prin laude cum m-a miscat el. Ha. I-am spus ca intr-o buna zi, cand voi fi "mare om", seara aia va sta la baza succesului meu. In 18 ani m-am simtit si eu odata important frate, am simtit ca eu contez.
Pe masura ce ma deschid atat de mult fata de ce mi-a zis simt cum masculinitatea noastra se diminueaza. Insa un moment ca asta, e mai rar si mai pretios decat orice altceva. PAROL!

Asta e de ULTIMATE POSTARE, pentru ca trebuie sa iau bacalaureatul si sa ma concentrez numai pe invatat.. acum, macar luna asta hah.
Vreau sa citesc asta dupa ce am scapat de grija suprema si viata va incepe cu adevarat.
Vreau sa citesc asta, sa-mi amintesc de toate lucrurile ce conteaza iar cu un ranjet specific sa-mi desfac o mare bere.